La mulţi ani, dulce Românie!
A, căcat. E deja 2 decembrie. Se pare c-am întârziat cu uralele necesare. Dar să revenim la subiect. Ce e de fapt "România"? Oricine o vede ca pe un "peşte" înghesuit de URSS, Iugoslavia, Nisipuri de Aur şi Kurtos Kolacs. Ca-n fiecare an, sărbătoarea naţională a încercat să strângă cele 21 de milioane de suflete cu naţionalitate română la un loc pentru a forma adevărata Românie. Şi de asemenea să-i facă să-şi arate spiritul patriot, făcând ce? Punând drapelul ţării la geam, gard, scară, uşă, etc. Dar cum suntem în secolul XXI, şi tehnologia pare să avanseze din ce în ce mai mult (probleme hârciogule?), lumea din prezent nu o mai face ca să se simtă patrioţi, o fac să imortalizeze momentul şi să posteze pe Facebook, aşteptând să se strângă ţşpe mii de like-uri. Bullshit. Dar Antena 3 a folosit metoda aceasta şi i-a pus la încercare pe mulţi telespectatori. Aşa că şi-au etalat patriotismul (bineînţeles, doar pentru câteva secunde, şi pentru reputaţie) şi a ieşit o debandadă tricoloră. Mă, ideea în sine de a celebra o sărbătoare naţională e mişto, deh odată pe an e ziua unei ţări, dar totodată e şi ziua ţării din care faci parte.
Cel mai ciudat lucru pe care l-am remarcat în operaţiunea aceasta este faptul că alţi români de-ai noştri, dar plecaţi peste hotare, postau şi ei că sunt mândri că-s români.Cum aşa? Dacă sunt mândri că-s români, atunci ce dracu' caută prin alte ţări? De ce se mai numesc patrioţi? Pe când patriotul român ar suporta toate căcaturile la care e expus în România. A, nu cumva le convine că suntem mai "inferiori"? Nu ştiu, doar pun o întrebare la care sigur nu cred că voi primi răspunsul. Oricum, văd zilnic (nici chiar aşa, să zicem des) oameni care admit că ei nu sunt mândri că aparţin plaiului mioritic şi ar da orice să evadeze în spaţiul Şengăn (sau cum hipofiza mea s-o scrie). Şi se văită astfel pentru 2 ore. Mă nene, dacă nu-ţi convine, pleacă. Nu te opreşte nimeni. Nu-i greu să-ţi faci paşaport. Stai, nu ai bani? Soarta...
În fine. Ce am mai observat azi la televizor, sunt cei 82 de români care studiază în prezent la Oxford. Oameni cu un adevărat viitor, care nu se dau bătuţi NICIODATĂ şi chiar dacă greşesc un lucru îl iau de la capăt. Ăştia da oameni. Dar observam ceva la ei. O aşa zisă urmă de patriotism. Era o tipă care zicea că după ce-şi termină studiile acolo, doreşte să aibă serviciu în România. De ce ar vrea asta? Ea nu ştie ce situaţie medievală e la noi în ţară? A, am uitat să menţionez că s-a precizat că acei oameni erau doriţi să lucreze pe al lor domeniu de firme cunoscute nu doar de un continent, ci de pe întreg mapamond. Păi cum dracu să refuzi asta? Şi tu vii la mine şi-mi zici că vrei să vii în România după terminarea facultăţii? Ce naiba? Sau a fost totul un trucaj realizat de producătorii filmări şi a zis aşa că hai că-i 1 Decembrie... Asta mi-a adus aminte de o veche poveste spusă de taică-meu. Îmi zicea că are 2 colegi, ai căror copii au încetat să vorbească limba maternă (unul dintr-a 8-a, altul dintr-a 11-a/12-a) în favoarea limbii engleze. Şi asta i-au determinat să observe în ce situaţie critică se află România. În prezent, unul studiază arte în Marea Britanie şi celălalt aerodinamică în Suedia. Ei bine, cică aceşti oameni nu mai vor să calce pământ românesc toată viaţa lor. Asta m-a lăsat mască. Dar din păcate nu există mulţi care să le calce pe urme.
Ca o concluzie, există români care sunt mândri că sunt români (că deh, asta le-a fost soarta), dar există şi români care sunt conştienţi de faptul că nu prea avem realizări. Nu prea avem... nimic. Dar iubesc o singură parte la această zi: că ies mereu şi mănânc în oraş. So, again (too late) urez ţării din care provin, România, la mulţi ani. Pă data viitoare.
