Din ce în ce mai proşti

Pentru că au trecut alte 6 luni de la ultima mea postare şi simţeam nevoia de a vă enerva cu frustările mele irelevante.

Dar de data asta vreau să comentez despre o constantă universală în viaţa aceasta, şi anume prostia umană. Ok, recunosc, fiecare dintre noi este prost într-un anumit domeniu sau are destul de multe defecte, astfel încât să fim văzuţi cu ochi răi de o parte a societăţii , şi totodată să avem şi ceva bun înăuntrul nostru. În schimb, există persoane care sunt proaste în TOATE domeniile şi mai au şi o personalitate de tot căcatul neşters din fund. Am întâlnit destul de multe persoane de genul ăsta, care m-au făcut să-mi formez o opinie despre cum "evoluăm" şi cum sunt de fapt oamenii. Totul începe când eşti un neofit şi ai 12-13 ani, vrând să scapi de sub fusta maică-tii şi vrei să ajungi cineva undeva. Aşa că realizezi nevoia de a-ţi forma o personalitate şi iei câte ceva de la persoane din jurul tău (mama, tata, bunica, profa de română etc.). Lucrul ăsta e perfect normal. Dar din păcate, în prezent "neofiţii" societăţii vor să fie cât mai c00l şi să-şi etaleze popularitatea şi numărul de like-uri acumulate la pozele de pe Facebook, care e mai mare decât numărul neuronilor. Ce e mai terifiant e faptul că persoanele de genul au mai mult de 13 ani. Genul ăsta de oameni zic că vor să-ti fie prieteni, dar zic aşa din complezenţă să te simţi mai bine şi să dormi liniştit la noapte, cu gândul că "omg ţi-ai făcut un prieten". Dar nu e aşa. Persoanele astea au o opinie proastă despre tine şi te bârfesc pe la spate şi din cauza asta mulţi adolescenţi ajung în depresie, anxietate şi mult mai rău, pragul sinuciderii. Deoarece ei se consideră mult prea naşpa şi ajung să se urască în zadar, doar că nu au satisfăcut cererile unor idioţi. Probabil că or exista excepţii, dar în cele mai multe cazuri asta se întâmplă. Şi e trist...

Ăsta e cazul cel mai rău, şi ca să sintetizez ce am spus sus, nu trebuie să ajungi să te omori din cauză că o persoană îţi face rău. Există psihologi, psihiatrii, dar arma supremă este apatia. Nu trebuie să te intereseze opinia celor din jur. Mă placi? Ok, te plac şi eu. Nu mă placi? Nu mă interesează. That's the way.

Aş mai avea de adăugat faptul că mulţi proşti din ziua de azi sunt copii exemplare la indigo ale altor "personalităţi", care nu au mai nimic în cap şi de-obicei ameninţă pe ceilalţi să fie ca ei. Legea junglei, mamă. Am un post în care sfătuiesc pe ceilţi să fie originali şi mă rog d-astea, deci nu mă mai repet. Dar ideea e că dacă unii sunt proşti, lasă-i să fie proşti. După ce că suntem într-o stare rea, nu este de acceptat să se înmulţească prostia.

E amuzant faptul că acum un an ne era teamă că va veni apocalipsa, dar nimeni nu a realizat că a venit deja de mult timp. Odată ce am început să fim aşa cum suntem în momentul acesta, mă tem că speranţa ca viitorul să ne rezerve ceva mai bun, e inexistentă.

În fine, mă duc să hibernez. A venit iarna. Ne vedem peste alte 6 luni

Insipid.

Da, ştiu.
Ştiu că nu am mai scris pe blog de vreo... 6 luni? Dar în aceste 6 luni s-au întâmplat mai multe lucruri decât s-au întâmplat toată viaţa mea. Probabil că v-a fost dor de mine (sincer, chiar nu mă interesează), dar am jonglat cu mai multe lucruri care gravitează în jurul unui adolescent tembel de 15 ani. Ca mine... Deci, cu ce aş putea începe? În primul rând, aş spune că fost prizonier al temei iubirii jumătate din absenţa mea. Cu alte cuvinte, am experimentat termenul de RELAŢIE. Old story, eu, ea, un telefon, nopţi pierdute în mesaje, un cântec, o sticlă de Cola, un sărut, o reacţie chimică, o gură de Long Island şi aşa mai departe. It was magic. Până când lucrurile nu au mai decurs aşa de bine... poze, o gelozie, o altă noapte pierdută în mesaje, un pachet de Kent mentolate, câteva lacrimi, pauză. Şi aşa a luat totul sfârşit. Meh, tbh relaţia începea să scârţâie şi oarecum ne-am răcit aşa de tare, încât am ajuns să dramatizăm. Dar a fost un experiment reuşit. We were looking good for each other. Whatever... the PAST is PAST, without undone things left. În al doilea rând, am început să conştientizez şi să realizez cine îmi este PRIETEN şi cine îmi este DUŞMAN. Într-un fel anume, am început să descopăr cum se tot formează diverse relaţii şi conflicte între diverse persoane. Unele sunt bune, altele sunt rele... Şi nu ştiu cum am reuşit să mă ataşez de oameni, din moment ce mă consideram un om... ăh, rece? Dar aceste persoane pe care eu unul îi consider PRIETENI mi-au demonstrat că nu e aşa. Mi-au demonstrat că sunt "uman". I mean, oi părea eu un cretin, poate că sunt, dar m-am săturat. De ce? Pentru că întotdeauna, dar absolut ÎNTOTDEAUNA ajung să fiu aşa cu persoanele care nu merită asta. Aşa că sunt generos şi am un fel de "bun simţ". Mă rog, nu chiar cu toţi. Hating people takes too much energy. I just pretend they are dead... Dar duşmani vor fi peste tot şi mereu. Cum spunea şi House :"If nobody hates you, you're doing something wrong". Whatever...

Şi da, ştiu.
Ştiu că aţi stat cu sufletul la gură sperând că veţi da de ceva care să fie totuşi puţin interesant. Din păcate, cum reiese şi din titlu, nu e aşa. Sunt doar căcaturi care s-au petrecut în absenţa mea şi bănuiesc că am dreptul să pomenesc de ele (din moment ce e blog-ul meu). Şi nu, nu încerc să epatez.

Pă data viitoare.

Despre ziua de 1 Decembrie

La mulţi ani, dulce Românie!
A, căcat. E deja 2 decembrie. Se pare c-am întârziat cu uralele necesare. Dar să revenim la subiect. Ce e de fapt "România"? Oricine o vede ca pe un "peşte" înghesuit de URSS, Iugoslavia, Nisipuri de Aur şi Kurtos Kolacs. Ca-n fiecare an, sărbătoarea naţională a încercat să strângă cele 21 de milioane de suflete cu naţionalitate română la un loc pentru a forma adevărata Românie. Şi de asemenea să-i facă să-şi arate spiritul patriot, făcând ce? Punând drapelul ţării la geam, gard, scară, uşă, etc. Dar cum suntem în secolul XXI, şi tehnologia pare să avanseze din ce în ce mai mult (probleme hârciogule?), lumea din prezent nu o mai face ca să se simtă patrioţi, o fac să imortalizeze momentul şi să posteze pe Facebook, aşteptând să se strângă ţşpe mii de like-uri. Bullshit. Dar Antena 3 a folosit metoda aceasta şi i-a pus la încercare pe mulţi telespectatori. Aşa că şi-au etalat patriotismul (bineînţeles, doar pentru câteva secunde, şi pentru reputaţie) şi a ieşit o debandadă tricoloră. Mă, ideea în sine de a celebra o sărbătoare naţională e mişto, deh odată pe an e ziua unei ţări, dar totodată e şi ziua ţării din care faci parte.

Cel mai ciudat lucru pe care l-am remarcat în operaţiunea aceasta este faptul că alţi români de-ai noştri, dar plecaţi peste hotare, postau şi ei că sunt mândri că-s români.Cum aşa? Dacă sunt mândri că-s români, atunci ce dracu' caută prin alte ţări? De ce se mai numesc patrioţi? Pe când patriotul român ar suporta toate căcaturile la care e expus în România. A, nu cumva le convine că suntem mai "inferiori"? Nu ştiu, doar pun o întrebare la care sigur nu cred că voi primi răspunsul. Oricum, văd zilnic (nici chiar aşa, să zicem des) oameni care admit că ei nu sunt mândri că aparţin plaiului mioritic şi ar da orice să evadeze în spaţiul Şengăn (sau cum hipofiza mea s-o scrie). Şi se văită astfel pentru 2 ore. Mă nene, dacă nu-ţi convine, pleacă. Nu te opreşte nimeni. Nu-i greu să-ţi faci paşaport. Stai, nu ai bani? Soarta...

În fine. Ce am mai observat azi la televizor, sunt cei 82 de români care studiază în prezent la Oxford. Oameni cu un adevărat viitor, care nu se dau bătuţi NICIODATĂ şi chiar dacă greşesc un lucru îl iau de la capăt. Ăştia da oameni. Dar observam ceva la ei. O aşa zisă urmă de patriotism. Era o tipă care zicea că după ce-şi termină studiile acolo, doreşte să aibă serviciu în România. De ce ar vrea asta? Ea nu ştie ce situaţie medievală e la noi în ţară? A, am uitat să menţionez că s-a precizat că acei oameni erau doriţi să lucreze pe al lor domeniu de firme cunoscute nu doar de un continent, ci de pe întreg mapamond. Păi cum dracu să refuzi asta? Şi tu vii la mine şi-mi zici că vrei să vii în România după terminarea facultăţii? Ce naiba? Sau a fost totul un trucaj realizat de producătorii filmări şi a zis aşa că hai că-i 1 Decembrie... Asta mi-a adus aminte de o veche poveste spusă de taică-meu. Îmi zicea că are 2 colegi, ai căror copii au încetat să vorbească limba maternă (unul dintr-a 8-a, altul dintr-a 11-a/12-a) în favoarea limbii engleze. Şi asta i-au determinat să observe în ce situaţie critică se află România. În prezent, unul studiază arte în Marea Britanie şi celălalt aerodinamică în Suedia. Ei bine, cică aceşti oameni nu mai vor să calce pământ românesc toată viaţa lor. Asta m-a lăsat mască. Dar din păcate nu există mulţi care să le calce pe urme.

Ca o concluzie, există români care sunt mândri că sunt români (că deh, asta le-a fost soarta), dar există şi români care sunt conştienţi de faptul că nu prea avem realizări. Nu prea avem... nimic. Dar iubesc o singură parte la această zi: că ies mereu şi mănânc în oraş. So, again (too late) urez ţării din care provin, România, la mulţi ani. Pă data viitoare.

Post nou.

Da, ştiu.
Ştiu că nu mi-am mai arătat faţa pe al meu blog. Probabil aţi fi crezut că am renunţat la el, nu? Ei bine, nu. Doar am fost destul de ocpuat (şi încă sunt) de când am început liceul. Mai am de rezistat încă 4 ani, dar sper să treacă (,) cât mai greu posibil, din moment ce nu vreau să cresc. Pe bune, e cea mai mare porcărie. Dar cred c-am mai zis cum vreau iar să fiu copil.

În fine. Mi-am adus aminte de blog de când am participat la un discurs al unui tip de la opvp (oricine poate vorbi în public), care ne spunea cum Internet-ul poate fi folosit în scop educativ. Prin ce a enumerat, a zis să citim posturi noi pe diverse blog-uri. And then I was like: "Fuck." . Yeah... Nu doar asta. Tipul a spus o grămadă de chestii tari în tot discursul său. Şi vorbea aşa de flexibil, ca şi cum totul ar fi fost memorat, dar nu cred că e aşa. I mean, poţi memora un discurs de 45 de minute? Eu d-abia memorez o propoziţie. Dar principala mea problemă e atenţia. Oricât aş citi şi învăţa pentru teste, tot iau note sub 8 că apare la un moment dat un căcat pe care nu l-am zărit. Slavă Domnului că n-am păţit aşa la examene sau la 'ele importante (gen teze, lucrări care să mă ajute să-mi ridic media, etc...).

Well, atât am avut de zis. O să revin cu mai multe căcaturi noutăţi, dar după ce termin cu tezele. Pă data viitoare.

Maşini de spălat creier

Cred că multă lume a văzut reclamele de la Deagostini (aşa se scrie?...nu?) când ei fac noi colecţii de... de ce-or face ei. Ei bine, şi mie mi s-a spălat astfel creierul. Totul a început printr-a 4-a, când maică-mea mi-a adus primul număr din "Atlas". Ok, într-adevăr e un lucru educativ bun, am aflat multe lucruri din astea, iar lumea a aflat că îs pasionat de geografie (până când fosta profă de geografie mi-a stricat-o), am mai colecţionat numere, am umplut şi bibliorafturi, aşa pentru vreo 1-2 ani. În timpul ăsta, am realizat că ăştia mai scoteau lucuri mişto, gen "Corpul uman" (ăsta cred c-ar fi fost mai mişto), "Maşini de colecţie", "Avioane", "Nave de luptă", iar lista continuă. Dar ar fi fost mai mulţi bani cheltuiţi (că deh, o revistă era 6 lei) şi se pare că astea sunt făcute pentru un singur lucru de învăţat, la mine fiind geografia. Iar într-o zi am realizat că NU MĂ MAI PUTEAM OPRI DIN ASTA. Aia de la chioşcul de ziare mă ţinea minte, intram în panică dacă uitam banii şi nu puteam să mă întâlnesc cu cineva să mă duc la şcoală că trebuia NEAPĂRAT să IAU REVISTA. What the fuck was wrong with me? Până am cedat. N-am mai luat nimic, dar totuşi am păstrat colecţia...sau ce-a mai rămas din ea după ce a mucegăit şi am aruncat jumătate.

Toate cunoştinţele dobândite după această aventură, mi-au făcut o reputaţie. Doar că vroiam să fac ceva din asta, numai că profa de geografie se părea că nu mă lăsa. În primele clase, m-am enervat pe ea că nu mă asculta (toate notele fiind din teste, iar ea dădea doar 7 şi 8) şi nici la concursuri nu mă trimitea. Atunci mi-am băgat pula. M-am apucat pe ceva serios, care să-mi facă un viitor, nu doar un HOBBY. Şi pe bune, ce s-ar putea face din geografie??? Well, am ajuns într-a 8-a şi m-am trezit cu numele meu pe lista pentru olimpiada de geografie. Am rămas "WTF?", după mi-a explicat profa că ea a pus la punct acest lucru şi mi-a readus aminte toate fazele din tinereţe, când am negat că vreau să particip.

Cea mai nouă chestie scoasă de la Deagostini (pe bune acum, aşa se scrie?) e asta cu rocile. Prea mult bagă în ele, se pare că mama colecţionează. Citesc şi eu, doar partea "ştiinţifică" (dacă zic bine), adică din ce e alcătuită roca aia, bla bla, dar partea cu "ajută la sănătate", nu o cred. Pe bune acum, nu cred c-am auzit de cineva care s-a însănătoşit de la pietre. Sunt frumoase, le-am văzut irl la muzeul de mineralogie, dar ce dau ei sunt doar copii, care nu prea seamănă. Serios, aici CHIAR bagă în ele.

Ok, ştiu că v-am plictisit, dar voi aţi citit, deci e vina voastră. Pe bune. Now, ca o concluzie, lucrurile astea sunt bune, educative, înveţi ceva din ele, bla bla, dar devine obsedant. Ok, n-am nimic cu nimeni, doar am povestit prin ce am trecut eu. Pe data viitoare...

Also, mersi la cei care au dat follow la blog ^^

Bă, cică mai primim încă o săptămână

Da, peste tot este această ştire. Mass-media îşi face foarte bine treaba, nu?
În fine, se pare că mai sunt încă 2 săptămâni de "libertate", cum ar spune unii. Mă bucur şi eu. Era şi cazul, apăi şcoala trebuie începută pe 15 septembrie, nu? Doar că (,) calendarul anului 2012 nu permite lucrul acesta, fiindcă ziua respectivă pică sâmbătă. Fuck, încep liceul. Cică îi "cea mai frumoasă perioadă a vieţii". Dar nu pot să îmi dau seama, căci Ministerul Educaţiei ne-a amânat toată treaba asta. Yay? Aş face săptămâna aceasta aceleaşi lucruri pe care le-am făcut toată vara: dormit, ascultat muzică, mâncat, ieşit p-afară (că de, e frumos afară), etc. Ştiu că postul e intitulat "primim încă o săptămână", nu e "Gata vara!" sau "1 septembrie". Aşa, şi? Dacă aş fi scris asta, atunci lumea ar fi crezut că am ascultat Conectăr cu "vara am insomnie", că astăzi tot internetul.ro e plin de mesaje gen "adormirea lui Connect-r" (sau cum dracu' s-o scrie).

Un off-topic: azi m-am întors de la mare. Da' ce rahat, am fost aici peste Dunăre. Bă luxul curului, frate. Mâncare multă (da' proastă), camere şmechere (care puţeau a cauciuc ars, eww), fiţe dă fiţe. Bă, marea a fost mişto. Şi despre mâncare. Căca-m-aş pe ea, am venit cu cea mai groaznică indigestie din ultimii ani, şi ştiţi de la ce? De la fructe de mare "mediteraneene". Incredibil! Auzi cum sună... Şi ce incredibil am vomat după. Că vai, am primit când am ajuns un tichet gratis la un restaurant cu astfel de mâncare. Şi... restul e istorie. Plus că a doua zi, la MICUL DEJUN, m-am umflat cu FINETTI. Aţi mai pomenit aşa ceva? Ziua respectivă m-a luat cu dureri de burtă de parc-aş fi mâncat fetuşi. Numa' la bulgari e posibil. Bă, frumos acolo, da' prostia-i în floare. Plus că bulgarii or face limba ENGLEZĂ la şcoală (asta dacă o fac...), cum am făcut eu CIVICĂ într-a 8-a. Bicăz, la TV toate filmele sau seriale din limba engleză erau dublate în limba lor. Meh... nici de subtitrat n-or fi putut, că-s aşa de proşti, încât nu sunt în stare nici să citească. Băi, la bulgari ar fi mai bine de nu ar fi populaţi de aşa de oameni. Că ţara e frumoasă. Da'-i mai frumos la noi.

Anyway, cam atât pe azi. Bucura-ţi-vă de săptămâna acordată în plus şi de adormirea lui Connect-r ă, atât. Pă data viitoare!

Copilăriile de ieri şi de astăzi

Ah, ce n-aş da să am iar 6 ani. Să n-am nicio grijă şi nicio responsabilitate. Să cred ceea ce vreau eu...
Toată chestia asta de azi este despre CE SE CREDE când eşti copil. Abia zilele acestea am aflat cât de PROST puteam fi când eram copil. Nu că n-aş fi şi în prezent, dar măcar atunci aveam o scuză că eram doar un copil. Mereu credeam că există RAI şi IAD. Kinda religious shit... Mereu credeam că RAIUL e undeva deasupra norilor sau în cer, dar mă gândeam dacă rachetele nu-l distrug sau ceva de genul... Ei bine, săptămâna trecută am plecat cu avionul la Oradea şi am trecut prin "Rai". Chestia asta mi-a deschis ochii şi am realizat asta, cam târziu să fiu sincer. De asemenea, am realizat că (,) cât de mare e lumea, sub "microscop" pare aşa de mică, neatinsă, PERFECTĂ. Iar de Iad credeam că-i localizat undeva în centrul Pământului, dar Victor Hugo, pare-se, nu credea asta.

De asemenea, când eşti un mic copil, trebuie să crezi în prostii fanteziste, copiate de la americani, gen Moş Crăciun, Zâna Măseluţă, Iepuraşul dă Paşte, Moş Nicolae, Moş Ene, etc. Pe la 8 ani mi s-a spus că toate astea sunt prostii. Prostii create special pentru a le spăla creierele copilaşilor mititei. Ce mă enervează este că trebuie să-mi ţin pliscul când sunt în preajma copiilor mici. Well, bune au fost vremurile astea, că acum copii de 8 ani se aşteaptă de la "Moş Crăciun" să primească iPod-uri, iPad-uri, iPhone-uri, telefoane ultra-jmekere, care astfel de daruri "târzii" îi pot transforma pe ăştia în curve lăudăroase. Frate, eu am trebuit să aştept aproape 15 ani să primesc un telefon mai modern (am rezistat 4 ani c-o cărămidă, dar n-am murit), pe când puştii de 11-12 ani deja le au. PATETIC. Dar de fapt e vina părinţilor, care le dau un sfat: data viitoare, luaţi-le (am scris corect?) nişte creioane şi un bloc de desen, să-şi formateze IMAGINAŢIA. Dacă le luaţi gadget-uri de ultimă generaţie, vor dori mai multe, şi mai multe, până când vă vor sufla în buzunar, că tot o să taie Băsescur salariile. Măcar lăsa-ţi-i să facă ceva pentru a MERITA asemenea lucruri. Aş desena o schiţă, dar mi-e lene aşa că voi face doar aşa: imaginaţie -> un "caracter" bun -> note bune -> meritul. See? Logic.

Ok, scuzaţi lipsa de ceva interesant, dar trebuia cumva să-mi revin în formă după absenţa asta. Plus că plec în curând la mare. Pă data viitoare.