Din ce în ce mai proşti

Pentru că au trecut alte 6 luni de la ultima mea postare şi simţeam nevoia de a vă enerva cu frustările mele irelevante.

Dar de data asta vreau să comentez despre o constantă universală în viaţa aceasta, şi anume prostia umană. Ok, recunosc, fiecare dintre noi este prost într-un anumit domeniu sau are destul de multe defecte, astfel încât să fim văzuţi cu ochi răi de o parte a societăţii , şi totodată să avem şi ceva bun înăuntrul nostru. În schimb, există persoane care sunt proaste în TOATE domeniile şi mai au şi o personalitate de tot căcatul neşters din fund. Am întâlnit destul de multe persoane de genul ăsta, care m-au făcut să-mi formez o opinie despre cum "evoluăm" şi cum sunt de fapt oamenii. Totul începe când eşti un neofit şi ai 12-13 ani, vrând să scapi de sub fusta maică-tii şi vrei să ajungi cineva undeva. Aşa că realizezi nevoia de a-ţi forma o personalitate şi iei câte ceva de la persoane din jurul tău (mama, tata, bunica, profa de română etc.). Lucrul ăsta e perfect normal. Dar din păcate, în prezent "neofiţii" societăţii vor să fie cât mai c00l şi să-şi etaleze popularitatea şi numărul de like-uri acumulate la pozele de pe Facebook, care e mai mare decât numărul neuronilor. Ce e mai terifiant e faptul că persoanele de genul au mai mult de 13 ani. Genul ăsta de oameni zic că vor să-ti fie prieteni, dar zic aşa din complezenţă să te simţi mai bine şi să dormi liniştit la noapte, cu gândul că "omg ţi-ai făcut un prieten". Dar nu e aşa. Persoanele astea au o opinie proastă despre tine şi te bârfesc pe la spate şi din cauza asta mulţi adolescenţi ajung în depresie, anxietate şi mult mai rău, pragul sinuciderii. Deoarece ei se consideră mult prea naşpa şi ajung să se urască în zadar, doar că nu au satisfăcut cererile unor idioţi. Probabil că or exista excepţii, dar în cele mai multe cazuri asta se întâmplă. Şi e trist...

Ăsta e cazul cel mai rău, şi ca să sintetizez ce am spus sus, nu trebuie să ajungi să te omori din cauză că o persoană îţi face rău. Există psihologi, psihiatrii, dar arma supremă este apatia. Nu trebuie să te intereseze opinia celor din jur. Mă placi? Ok, te plac şi eu. Nu mă placi? Nu mă interesează. That's the way.

Aş mai avea de adăugat faptul că mulţi proşti din ziua de azi sunt copii exemplare la indigo ale altor "personalităţi", care nu au mai nimic în cap şi de-obicei ameninţă pe ceilalţi să fie ca ei. Legea junglei, mamă. Am un post în care sfătuiesc pe ceilţi să fie originali şi mă rog d-astea, deci nu mă mai repet. Dar ideea e că dacă unii sunt proşti, lasă-i să fie proşti. După ce că suntem într-o stare rea, nu este de acceptat să se înmulţească prostia.

E amuzant faptul că acum un an ne era teamă că va veni apocalipsa, dar nimeni nu a realizat că a venit deja de mult timp. Odată ce am început să fim aşa cum suntem în momentul acesta, mă tem că speranţa ca viitorul să ne rezerve ceva mai bun, e inexistentă.

În fine, mă duc să hibernez. A venit iarna. Ne vedem peste alte 6 luni

Insipid.

Da, ştiu.
Ştiu că nu am mai scris pe blog de vreo... 6 luni? Dar în aceste 6 luni s-au întâmplat mai multe lucruri decât s-au întâmplat toată viaţa mea. Probabil că v-a fost dor de mine (sincer, chiar nu mă interesează), dar am jonglat cu mai multe lucruri care gravitează în jurul unui adolescent tembel de 15 ani. Ca mine... Deci, cu ce aş putea începe? În primul rând, aş spune că fost prizonier al temei iubirii jumătate din absenţa mea. Cu alte cuvinte, am experimentat termenul de RELAŢIE. Old story, eu, ea, un telefon, nopţi pierdute în mesaje, un cântec, o sticlă de Cola, un sărut, o reacţie chimică, o gură de Long Island şi aşa mai departe. It was magic. Până când lucrurile nu au mai decurs aşa de bine... poze, o gelozie, o altă noapte pierdută în mesaje, un pachet de Kent mentolate, câteva lacrimi, pauză. Şi aşa a luat totul sfârşit. Meh, tbh relaţia începea să scârţâie şi oarecum ne-am răcit aşa de tare, încât am ajuns să dramatizăm. Dar a fost un experiment reuşit. We were looking good for each other. Whatever... the PAST is PAST, without undone things left. În al doilea rând, am început să conştientizez şi să realizez cine îmi este PRIETEN şi cine îmi este DUŞMAN. Într-un fel anume, am început să descopăr cum se tot formează diverse relaţii şi conflicte între diverse persoane. Unele sunt bune, altele sunt rele... Şi nu ştiu cum am reuşit să mă ataşez de oameni, din moment ce mă consideram un om... ăh, rece? Dar aceste persoane pe care eu unul îi consider PRIETENI mi-au demonstrat că nu e aşa. Mi-au demonstrat că sunt "uman". I mean, oi părea eu un cretin, poate că sunt, dar m-am săturat. De ce? Pentru că întotdeauna, dar absolut ÎNTOTDEAUNA ajung să fiu aşa cu persoanele care nu merită asta. Aşa că sunt generos şi am un fel de "bun simţ". Mă rog, nu chiar cu toţi. Hating people takes too much energy. I just pretend they are dead... Dar duşmani vor fi peste tot şi mereu. Cum spunea şi House :"If nobody hates you, you're doing something wrong". Whatever...

Şi da, ştiu.
Ştiu că aţi stat cu sufletul la gură sperând că veţi da de ceva care să fie totuşi puţin interesant. Din păcate, cum reiese şi din titlu, nu e aşa. Sunt doar căcaturi care s-au petrecut în absenţa mea şi bănuiesc că am dreptul să pomenesc de ele (din moment ce e blog-ul meu). Şi nu, nu încerc să epatez.

Pă data viitoare.